Suntem construiți să căutăm povestea în tot ceea ce facem. Mintea noastră țese povești tot timpul pe care ni le livrează fie că vrem, fie că nu. Suntem preocupați în capul nostru de narațiuni despre trecut sau despre viitor. Așa înțelegem noi lumea, așa îi creăm noi înțelesul, cu ajutorul poveștilor. Toate poveștile sunt minciuni, mai mari sau mai mici,  în orice caz, sunt departe de realitate. 

Trecutul e povestea pe care ne-o spunem despre niște întâmplări care au avut loc, dar este doar percepția noastră cu privire la ceea ce s-a întâmplat, noi îi dăm însemnătate. Trecutul nu mai poate fi schimbat, el e așa cum e. La ce mă ajută să mă concentrez pe ceea ce s-a întâmplat cândva? Doar să fiu sigură că-mi învăț lecțiile. 

Îmi pot explica reacțiile automate pe care le am ca urmare a unui mecanism de adaptare pe care l-am dobândit cândva, poate că nu voi fi în stare să aflu niciodată de unde vine, important este să pot face alegerea de a-mi schimba comportamentul. 

Facem scenarii cu privire la viitor, cum o să fie dacă… , ce bine va fi în cazul în care… , ce dezastru se va produce dacă… . Viitorul e ceva care poate fi influențat cu acțiunile mele din prezent, dar el încă nu există. Așa că, ce aș putea face acum, cum aș putea acționa astfel încât să-mi maximizez șansele pentru a obține acel ceva în viitor sau ce pot face astfel încât lucrul de care mi-e teamă să nu se întâmple sau consecințele să fie mai puțin grave. 

Pentru că traducem totul prin poveste, e esențial să înțelegem diferența între poveste și realitate. Iar cititul îți poate oferi șansa de a face asta. 

Mai mult decât atât, te ajută să te apropii de tine, pentru că ai posibilitatea de a te observa în timp ce parcurgi un text, poți să-ți vezi reacțiile, poți înțelege și mecanismele celorlalți. Cititul te ajută să te înțelegi mai bine pe tine și pe ceilalți. 

Și nu, nu este același lucru să te uiți la un film. Da, știu că e mai simplu. Dar diferența cea mai mare între citit și vizionarea unui film este aceea că tot ceea ce ”vezi” atunci când citești este creația ta, față de a ”privi” imaginația altcuiva atunci când te uiți la un film. 

Cititul stimulează creativitatea, îmbogățește limbajul, crește inteligența emoțională și empatia. Ar fi doar beneficii. Este adevărat că a crescut în ultimii doi ani piața de carte la noi, dar cred că mai e loc. Care sunt cele mai bune scuze pentru a justifica faptul că unii citesc atât de puțin? 

  • nu am timp 

De departe cea mai des folosită dintre toate. Timp nu avem niciunii, nici scriitorii, nici cititorii, nu de alta, dar timpul e ceva care nu are nevoie să țină cont de noi. Doar nouă ni se pare că-l avem, că-l pierdem, că nu-l avem. Noi trecem și nu timpul, lui nu-i pasă de noi. 

Cel mai bun moment pentru citit este jumătatea de oră, sau chiar și mai puțin, dinaintea somnului. E mult mai util de citit o carte pe hârtie decât să freci telefonul pe social media. Sunt studii clare care arată că ar trebui să nu privim în telefoane, tablete, computere, televizoare cu cel puțin o oră și jumătate înainte de a dormi. 

Avem capacitatea de a ne proteja, astfel încât să ne imaginăm doar atât cât ne țin bateriile contextul poveștilor pe care le citim. Dacă ne uităm la un film, nu mai e nimic care să țină piept imaginilor care ne sunt furnizate de către altcineva. E valabil și pentru copii, sunt părinți care nu le citesc basme copiilor lor de teamă că sunt prea violente și ei s-ar putea speria. Copiii nu-și imaginează decât ceea ce pot duce și nu vor avea coșmaruri din cauza poveștilor, mai ales dacă li se și explică puțin, dar sigur se vor teme în cazul în care văd imagine nepotrivite vârstei lor. 

Sunt multe locuri în care ar trebui interzise televizoarele: în restaurante, în săli de așteptare, am văzut până și la medic, dar cu siguranță nu ar avea ce căuta în dormitor. Somnul de bună calitate are nevoie de niște condiții propice, iar televizorul nu e una dintre ele. E inutil să menționez cât de periculoasă este verificarea fluxului de știri din social media, e nevoie de următoare secțiune. 

  • nu mă pot concentra 

Poate ar fi cazul să te întrebi de ce. Care e motivul pentru care după trei până la cinci rânduri citite începi să bați din picior și să-ți dai seama că gândurile ți-au luat-o razna deja. 

Se cheamă sindrom de deficit de atenție și nu e ceva care să fie caracteristic doar unor copii, sunt din ce în ce mai mulți adulți loviți de asta. Nu mai avem răbdare să citim un mail până la capăt, dacă avem impresia că am făcut-o realizăm în scurt timp că ne-au scăpat amănunte. Nu e foarte condamnabil, pentru că așa cum nu suntem în stare să citim, pierdim din capacitatea de a sintetiza lucrurile și de a scrie coerent un mesaj care să ajungă la destinatarii noștri. 

Este o diferență mare între cititul pe hârtie și cititul pe suport electronic. S-au făcut destule studii cu privire la capacitatea de a procesa un text pe cele două medii și despre volumul de informații reținute. Hârtia a câștigat detașat. Acesta este și motivul pentru care în ultimii ani cărțile pe hârtie au început să câștige în piață iar cele în format electronic să scadă. 

Am călătorit cu trenul pe ruta București – Brașov și am fost și cu metroul prin București. Sunt puțini citititori de cărți. De orice format. Îi vezi mai degrabă pe telefoanele lor de ultimă generație, tineri, adulți sau persoane în vârstă deopotrivă, dând cu degetul pe ecran pentru ultimele noutăți. Pe fb mai sunt câteva rânduri scrise în dreptul fotografiilor, dar pe insta nu mai e nici măcar atât. În ”stories” poți vedea filmulețe sau fotografii care se schimbă rapid fără ca tu să faci vreun efort. De cele mai multe ori, era câte o singură persoană sau cel mult două în fiecare vagon de tren sau de metrou. Am colindat într-o zi prin tot metroul, iar media de cititori pe vagon a fost îngrijorătoare: din cei 60-70 de călători, în fiecare vagon erau cel mult două persoane cu cartea în mână. Procentul nu este scalabil la întreaga populație, lucrurile stau mult mai rău. Cei din tren erau cu telefoanele la ochi uitându-se chiar la filme unii dintre ei, cu volumul la maximum și făcă căști, unii doar la imagini, alții cu telefonul la ureche, adânciți în conversații personale și nesfârșite. Dar asta ține de educație și e alt subiect. 

  • nu am bani de cărți

Nivelul analfabestismului funcțional este atât de mare încât nu prea ai ce pretinde. Eu sunt sigură că e mai mare decât în cel al statisticilor privind educația făcute de către OECD și care plasează România pe ultimul loc în UE cu un procent de aproximativ 40% în rândul elevilor de 15 ani.

Analfabetism funcțional înseamnă că cei în cauză pot citi un text simplu, dar nu au capacitatea de a-l prelucra, de a-l înțelege sau de a-i urma înstrucțiunile. Ei nu au cum să citească 200, 300 de pagini ale unui roman. O analiză foarte bună a fenomenului a fost făcută de către Nicoleta Rădăcină pentru Școala 9 în articolul: ”Între analfabetismul absolut și cel funcțional”. 

Și nu cred că este doar sărăcia de vină. Studiile cu privire la consumul de carte din România sunt la fel de îngrijorătoare ca cele cu privire la consumul de pastă de dinți. Chiar și în condițiile în care crește consumul de carte. Pentru asigurarea unui nivelului de trai care să lase loc și de achiziția de cărți ar trebui ceva mai mult decât salariul minim pe economie. Unii comentează că sunt prea scumpe cărțile, dar dacă intri pe oricare dintre siteurile mari de vânzări online sunt mereu reduceri și poți găsi ceea ce cauți la un preț bun. 

Sărăcia este relativă. Sunt foarte multe lucruri la care s-ar putea renunța în favoarea cărților, dacă s-ar dori asta. Poate că e cool doar pentru un grup limitat, poate că în lipsa educației corespunzătoare, oamenii nu mai dau doi bani pe cărți. 

  • nu citesc beletristică, citesc doar carte de specialitate 

Adică non-fiction.  Am primit replica asta de la medici, avocați, alte profesii liberale, de la corporatiști sau freelanceri. Toți au renunțat să mai citească ”prostii” și se preocupă doar de cărțile din domeniul lor de activitate. Sigur că este esențială perfecționarea continuă, că trebuie să fii la curent cu ceea ce e nou în domeniul tău tot timpul. Dar cititul de literatură de ficțiune, de poezie, te face să-ți păstrezi apropierea de poveste. Și doar ea contează. Capacitatea creativă este cu atât mai mare cu cât poți fi mai ușor absorbit de altă lume atât timp cât citești. 

Povestea. Povestea. Povestea

E liniștitor faptul că cei care scriu vor avea mereu de lucru. Povestea este peste tot, va fi nevoie de ea și atunci când nu vor mai exista deloc cărți pe lume, ceea ce ar fi foarte trist, dar e cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla, va fi nevoie de narațiune și pentru construirea unei realități ficționale și pentru realizarea scenariului unui lumi virtuale pentru un joc. 

Doctor House spune: ”toți oamenii mint”. Este adevărată sau falsă afirmația lui? În cazul în care House spune adevărul, înseamnă că și el minte. Dacă el minte, atunci toți oamenii spun adevărul? Nu, pentru că atunci el nu ar mai minți. 

Adevărul e că toți oamenii mint uneori, iar motivele pentru care o fac le-am comentat săptămâna precedentă. În ceea ce privește cititul, unii mint spunând că încă mai citesc pentru că vor să stârnească admirația celor din jur, alții pentru că vor să obține un avantaj față de ceilalți. 

Cartea care tocmai își va găsi drumul de pe noptiera mea înapoi în bibliotecă este o colecție de trei texte ale Liudmilei Ulițkaia, dintre care ”Minciunile femeilor” este savuros. Urmărind un singur personaj în mai multe etape ale vieții sale, Ulițkaia ne arată  câteva personaje care mint din dorința de a impresiona sau doar pentru că vor să fabuleze. Comentariile autoarei despre minciună sunt minunate în introducere. Despre cei care țes povești și-și imaginează lumi care nu au nicio legătură cu realitatea, cei care fac asta doar de dragul exercițiului imaginativ, cu sau fără sindromul Münchausen. 

Sunt studii despre cât de mult se citește la noi și eu cred că e chiar mai grav, dat fiind nivelul analfabetismului funcțional de la noi. Eu cred că unii mint și când declară cât au citit. 

Cititul este o formă de recreere cu multiple beneficii. Cititul face bine la vorbit.

Mai schimb registrul 🙂 și pun filmul celor de la Life Hack despre beneficiile lecturii

Am scris și un articol întreg despre vorbit și citit în care am enumerat cele mai importante lucruri pentru un speaker. Le trec aici pe cele care au scorul cel mai mare, restul în articolul pe care l-am menționat: 

  #9 – fii coerent

Atenția publicului este destul de volatilă, pentru că una dintre cele mai mari provocări ale lumii de azi este scăderea capacității de concentrare.  

Cititul ajută la stimularea atenției. Citește și pentru stimularea logicii.  Citind o poveste, vezi cum lucrurile se leagă între ele. Mai am și un bonus, în special literatura polițistă ajută la creșterea capacității intelectuale, stimulează activitatea creierului și previne degradarea cognitivă, adică Alzheimer.

Citește mult ca să poți ține minte ce vei spune.

            #10 – nu plictisi

Ar fi bine și dacă asta ar fi singura poruncă.  Este acceptabil să tremurăm, să ne bâlbâim, să ne împiedicăm – mi s-au întâmplat toate acestea – dar e cumplit să plictisim.

Poveștile mele 

Chiar dacă am trecut de la basme direct la cărți polițiste și abia apoi la alte genuri literare, prima carte care m-a marcat foarte puternic este ”Toți oamenii sunt muritori”, de Simone de Beavoir. La cei numai 12 ani ai mei, romanul era un întreg sistem filozofic de-a dreptul. Unul existențialist al cărui adept eram deja, doar că nu știam să definesc asta. 

Tot devreme m-am îndrăgostit de Saul Bellow.  Doar că a trebuit să citesc ”Darul lui Humbolt” a doua oară, pe la vreo 18 ani, că prima dată am reușit doar să-mi dau seama că e fabulos, dar nu eram în stare să-l savurez așa cum se cuvine. 

Am menționat aceste două romane pentru că am vrut să dau câteva exemple pentru subiectul săptămânii, dar nu o să fac o listă de cărți preferate, caietul e despre tine. Vreau doar să ți-l propun pe Harari cu ale sale cărți, non-fiction de data asta. Cred că e lectură obligatorie.

Nu știu ce așteaptă de la mine cei care mă întreabă de ce scriu cărți polițiste. O amică mi-a zis că scriu atât de bine, încât speră că voi scrie și romane normale. Scriu în registrul de enigmă și thriller pentru că-mi place provocarea când creez povestea. Genul literar e mult mai fluid acum. Sunt cărți minunate în genul mystery&thriller, tot așa cum sunt cărți excelente de alt gen. Porcării pot fi de toate felurile. E nevoie să citești sufiecient de mult ca să-ți poți da seama de calitatea unei scrieri. Iar celor care comentează că nu citesc cărți polițiste le-aș tăia abonamentul la Netflix unde se uită cu sufletul la gură la ultimul serial apărut cu crime.

Așa că, fă-ți și o listă de cărți pe care să le citești, dincolo de lista de filme pe care o ai deja :).