Începuturile 

Am amestecat în oală pentru ultima oară. Am mai luat o lingură. Rezultatul era clar: fiasco total. Așa a fost prima mea mâncare, o ciorbă și am folosit cuvântul la figurat. Nu știam exact ce am făcut greșit, am crezut că am respectat rețeta, de bună seamă că am încercat eu să o dreg cumva, dar nu a mers. Eu nu am mâncat-o. Felul doi era comestibil, o tocăniță de pui cu cartofi, doar că era cu piure, pentru că i-am fiert prea mult. Era prima masă pe care am pregătit-o eu vreodată, pentru noi și pentru niște prieteni invitați. Musafirii au fost drăguți, nu s-au plâns, soțul meu chiar a încercat să mă laude. Eu am stat bosumflată și m-am hotărât atunci că e cazul să învăț și eu să gătesc. Aveam 20 de ani, eram gravidă, părinții erau plecați din țară în vizită la fratele meu și eu nu voiam să mor de foame. 

Mi-a plăcut mereu mâncarea bună. Și să o fac, și să o mănânc. A fost un drum destul de greu, am ”rupt” cărțile de bucate. Am reușit. Pe lângă gustul bucatelor, a contat mereu și să fac din întâlnirea noastră la masă ceva bun, un moment mai special. 

 

Masa e prilej de apropiere 

Sunt puține momente în care reușim să ne strângem să stăm de vorbă. Venim și plecăm în treburile noastre fiecare. Părinții ajung epuizați acasă, copiii au, eventual, chef de conversație autentică și nu doar să fie mustrați. De cele mai multe ori, în cele mai multe case, masa este un prilej de discuții inconfortabile decât unul de bucurie. 

Poate că e greu să luăm masa cu toții împreună și la mic dejun, și la prânz, și la cină. Dar măcar una dintre ele? 

Dimineața e dificilă pentru cei mai mulți. Cei mai mulți adulți beau doar o cafea și perorează despre cea mai importantă masă a zilei, despre cum ar trebui să fie masa cea mai consistentă, în timp ce ei sorb tacticos încă o gură de cafea. Doar cafea. Sunt multe comentarii în ultimul timp – pe care eu le consider de bun simț – că e ok să o iei mai ușor și să nu te umfli cu mâncare de la prima oră. Așa că, putem sări despre cum mâncăm împreună de dimineață. 

Prânzul ne prinde te miri pe unde, cu treabă. Copiii-s pe la școli, noi am obosit de muncă. Îmbucăm care ce apucăm. 

Singura șansă ar fi să luăm cina. Să ne facem un obicei de a ne așeza împreună la masă și de a ne oferi ceva bun și o conversație de bun gust pe deasupra. 

Aveam în urmă cu ceva ani niște prieteni pe care-i găzduiam în vacanță. Oameni mari și oameni mici. Am fost oripilată de lejeritatea cu care mâncau fiecare când îi apuca foamea. N-am tăcut. Dacă tot eram împreună, hai să și mâncăm împreună. Nu de alta, dar eu găteam. 

Cel puțin o masă pe zi ar fi fain să ne ofere posibilitatea de a sta cu toții la un loc. Și cel puțin o masă pe săptămână ar trebui să devină un ritual special în care să ne sărbătorim. 

Sobremesa este un cuvânt din spaniolă, intraductibil, care înseamnă acel spațiu în care, după ce am mâncat bine, stăm împreună și ne bucurăm unii de alții. 

 

Pasiunea care unește 

Pentru un singur an am organizat un eveniment în magazinele Selgros unde pasionații de gătit puteau lua lecții de la un bucătar. Participanții se înscriau la cursul care se ținea chiar în cadrul magazinului și totul era supravegheat de un blogger culinar. Apoi mâncam împreună. 

Cea mai mare bucurie a mea în anul acela a fost să-i descopăr pe bloggerii alături de care am desfășurat campania. Dincolo de faptul că am învățat mult, am legat prietenii care vor dăinui. 

În anul următor am organizat un concurs. Participanții se înscriau cu un preparat și câștigătorii aveau apoi șansa de a găti într-un restaurant sub atenta supraveghere a unui chef și apoi, evident, luam masa împreună. 

În ambele situații beneficiul a fost acela de a oferi un moment de împreună, de savoare și de bucurie. Pentru că m-am tot plimbat la astfel de evenimente și pentru că tot timpul eram expusă postărilor prietenilor bloggeri, după care mă apucam eu să gătesc, m-am îngrășat vreo 5 kg în anul acela.  

 

De unde vine gustul bun 

Dacă tot mâncăm, măcar să fie ceva bun. Întotdeauna am urât zicalele ”burta nu are oglindă” și ”foamea e cel mai bun bucătar”. Eram atât de mofturoasă, aș zice mai bine pretențioasă, încât nici mătușa mea cea mai aprigă nu mă putea face să mănânc tot din farfurie, chiar dacă îmi plăcea. La noi s-a gătit mereu bine, cred că și de asta am suferit atât de tare când am greșit prima ciorbă, m-aș fi așteptat să se transmită cumva în genă talentul ăsta. A trebuit să muncesc pentru asta. 

E greu comparabilă bucuria mesenilor atunci când le place ce ai gătit. E o satisfacție incredibilă să-i auzi cum mormăie de plăcere și plescăie. Dacă râgâitul ar fi și la noi acceptabil social, l-aș primi cu drag și pe acela, indiferent cum sună. 

Pentru că e cazul să vin cu recomandări, o să fac o listă cu prietenii mei și cele mai faine preparate pe care le-am învățat de la fiecare. Voi menționa doar rețetele pe care le-am încercat eu, multe vor fi de prăjituri, pentru că aici încă stau destul de slab, dar poți încerca cu încredere orice altfel de mâncare.

 

Alex Juncu – Bucătăria familiei mele 

Dincolo de arta din preparate, fotografiile sunt o operă în sine. Râde mult și se bucură tare de ea, de familie, de viață. Umorul ei este molipsitor, se citește și în rețete. Alex locuiește la Târgu Mureș. 

De la Alex am învățat un cheesecake cu ananas caramelizat: http://alexjuncu.ro/cheesecake-cu-ananas/. E de sezon, ce să zic. Merită. 

 

Carmen Paraschivescu – Garda culinară 

Este psiholog și psihoterapeut. A prezentat romanele mele când am avut lansare la Constanța. Am făcut analiza personajelor, le-am pus pe fiecae pe canapea, am scos multe lucruri la iveală. 

Dat fiind spațiul multietinic în care locuiește, Carmen este pasionată să scoată la lumină rețete ale comunităților. Mi-a făcut tare bine să aud de mâncăruri pe care le știam din copilărie, bunicii materni au locuit acolo. 

Drept pentru care, recomand piperchi târgâsiti: https://www.gardaculinara.ro/piperchi-targasiti/, o mâncare de ardei capia cu brânză, ceva ce vei vrea să tot repeți și după ce se termină vara. Mâncarea este specifică pentru comunitatea aromână din zonă și a fost preluată și de restaurantul Iaki din Mamaia, dar și de Blid – locantă românească: https://gastroart.ro/2019/10/29/povestea-logoului-blid-locanta-romaneasca/ , un restaurant al lui Cosmin Dragomir – Gastroart – , antropolog și jurnalist culinar. Cosmin sapă după rețete vechi, găsește cărți și le redă circuitului. 

 

Corina Ureche – Bucătăria urecheatei 

Corina face multe și pe toate le face bine.  E meșter în atelierul ei și destoinică bucătărie. În Atelierul Urecheatei creează niște decorațiuni superbe. 

Vă recomand de la ea Caserola de serviciu, http://corinaureche.ro/mancare-la-pachet-3-idei-de-pranzuri-reci/,  un proiect în care este foarte implicată. E important ce și cum ne luăm de mâncare la pachet, iar ideile Corinei sunt foarte valoroase. 

Fac o paranteză, îmi dă târcoale o foame cumplită, din ce în ce mai amenințătoare. Eu zic să-ți iei ceva de mâncare până termini articolul. 

 

Cristina Toth – Diva în bucătărie 

Pe Cristina o știam de la prieteni înainte să ne cunoaștem. Este minunat de precisă și meticuloasă. I-am admirat disciplina încă înainte de a fi eu pe cont propriu. E complicat să lucrezi ca freelancer. 

Deși sunt multe informații importante pe siteul Divei, mie mi se pare foarte utilă colecția de rețete de VALENTINE’S DAY https://divainbucatarie.ro/category/valentines-day/ , poți găsi acolo o mulțime de rețete speciale. 

 

Dana Burlacu Visternicu – Prăjiturici și altele 

Pe Dana, zisă și Prăjiturica, am iubit-o și mai mult după ce am găsit la ea rețeta de mălai cu prune, https://prajituricisialtele.ro/2012/08/11/malai-dulce-cu-prune/  o prăjitură extrem de simplă, care are ca principale igrediente cuvintele din titlu. Se face foarte ușor și e nemaipomenită. Tot din Bucovina e și varianta de mălai dulce cu vișine, merită încercat și acela. 

 

Iuliana Sbârnea – Bucate aromate 

Mi-a trimis odată Iuliana un flacon cu o licoare rozalie. Era trandafirată, o băutură alcoolică cu trandafiri. Nu mi-aș fi imaginat că poate fi atât de interesant un lichior, eu nu prea beau băuturi dulci. 

Aș putea să-ți recomand și mâncărurile, dar cel mai folositor mi se pare să-ți dau link la lichiorurile de casă. Dacă-ți trece vreodată prin cap să faci un lichior de caise, aici e cazul să încerci: https://bucate-aromate.ro/2017/07/caisata-zmeurata-trandafirata/

 

Laura Laurențiu 

Ei bine, cu Laura e o poveste mai specială. Pe ea și pe Oana (vezi mai jos) le-am cunoscut la Timișoara și le-am admirat enorm. Dacă vreodată ai dubii cu privire la execuția unei rețete, la ele ar trebui să cauți indicații. 

Laura s-a întrecut pe sine și a scos și o carte. Mai mult decât despre mâncare, ea vorbește despre cum putem să ne bucurăm împreună de masa în familie:

”Duminica la prânz poate fi oricând dorim, poate la cina de sâmbătă. Sau de joi. Mai importantă decât momentul ales este continuitatea și chiar mai importantă este semnificația: acea zi și oră a fiecărei săptămâni în care ne așezăm la o masă frumos aranjată, alături de familie și de prieteni.”

Comandă ”Duminica la prânz”.

Rețetele Laurei nu sunt tocmai simple, dar ea are talentul de a te însoți în cadrul procesului. Dacă ar fi să recomand ceva, aș zice că merită să încerci să faci drobul de miel așa cum propune Laura, călind totul înainte. Mi-a ieșit fabulos. Recunosc, nu am mai pus și ouăle înăuntru.   https://www.lauralaurentiu.ro/retete-culinare/aperitive/drob-de-miel-reteta-video.html

Ce e foarte fain în cartea Laurei e că găsești meniuri. Felurile sunt deja ”asortate” între ele, trebuie doar să-ți pregătești lista de cumpărături și să-ți inviți musafirii. 

 

Oana Igrețiu – Savori urbane 

Oana și  Diana contribuie la crearea comunității. Pentru că blogul e un dialog cu susținătorii. Ce-mi mai place mie mult de tot, dincolo de indicațiile și fotografiile care sunt de mare ajutor, e că Oana propune câte o melodie la sfârșitul fiecărei rețete. E atâta muzică bună pe lumea asta, tot atâta câtă mâncare bună, e cazul să ținem cont de asta și să nu facem rabat la niciuna. 

De la Oana îți propun lichiu. Sau hencleș, o prăjitură cu fructe, tradițională în comunitățile săsești din Transilvania: https://savoriurbane.com/prajitura-cu-visine-zmeura-sau-afine-dupa-reteta-de-lichiu-a-bunicii/  .

Când am avut o întâlnire cu toți cei de mai sus la Criț, am făcut mai multe rețete de lichiu. Mama tatălui meu îl făcea simplu. Oricum ar fi, e tare bun. 

Prietenii mei gătesc în continuare. Mi-e dor de ei. Mă gândesc să fac ceva de mâncare. 

Poftă bună să avem.