Realizez că lumea în care m-am întors e ceva mai intruzivă decât oaza de liniște din care vin după trei săptămâni de vacanță. De unde eram acompaniată dimineața doar de ciripitul voios al mierlelor și de uguitul celor două turturele din bradul din grădină, aici totul bufnește, trosnește și bubuie de la prima oră. Stau și lângă un șantier unde se lucrează 24 de ore din 24, așa că nu ar trebui să mă surprindă.

Spotify a recunoscut săptămâna trecută că locul din care l-aș fi ascultat este străin față de domiciliul meu și nu mi-a mai oferit sugestii, a zis să-mi modific profilul. Am stat în liniște și apoi am plecat acasă. Îmi place mult platforma lor, mai ales pentru că în fiecare săptămână îmi oferă o listă de propuneri. Despre ceea ce aș putea fi eu și despre ce aș putea deveni. Muzical vorbind.

E atât de multă muzică bună pe lumea asta și constat, fără surprindere, că oamenii preferă ceea ce cunosc, ceea ce este familiar și ceea ce este unanim recunoscut. De asta, în general, nunțile sunt o tortură sonoră. Știu că e dorința de a face pe plac tuturor, astfel încât toți sunt relativ supărați, pentru că nu mai contează momentele în care le-a plăcut ce-au auzit, maximum cinci melodii, și se concentrează pe ceea ce a fost îngrozitor. Am mai spus că nu mai merg la nicio nuntă, mi-am încălcat promisiunea în ultimul timp, dar parcă nu a fost chiar atât de rău, la ultimele două a fost chiar rezonabil. La una DJ-ul a făcu minuni înainte de a se îmbăta, iar la cealaltă străduința nu-i era luată în seamă, pentru că oamenii preferau să stea pe terasa restaurantului și nu pe ringul de dans. Au fost petreceri cu un număr foarte mic de invitați, e și ăsta un motiv. Nici la nunțile mele nu mi-a plăcut muzica. La prima eram prea tânără ca să mă opun ideii că trebuie să corespundem tuturor preferințelor, iar la a doua nu am prevăzut gusturile muzicale ale unor invitați care l-au mituit pe cel care asigura playlistul. Cred că ar trebui să existe chefuri la care măcar unii dintre invitați să fie complet mulțumiți de ceea ce ascultă.

Am organizat cândva o petrecere la care am pus doar muzica pe care am vrut-o câțiva dintre cei care ne-am ocupat de tot. Am ales trupa, am făcut o listă de melodii și a fost perfect. Ar fi recomandabil și la nunți. Măcar mirii să se bucure complet, decât toată lumea să fie nemulțumită de ceva.

La vremea când toți erau fani fie de muzică rock, fie disco, mai exista o categorie de ciudați care nu se încadra nicăieri: erau depeșiștii (Depeche Mode fani). Evident că eu eram acolo, printre neînțeleși. Remeber ”Just Can’t Get Enough”? Am rămas tributară genului formații de băieți care urlă și am continuat cu U2, Cold Play dintre cele soft și am trecut la cele spre punk pe când era fiică-mea adolescentă: Blink 182 (fredonez I Miss You), Green Day, My Chemical Romance și restul.

Sigur că și poezia contează mult și aici e vorba de Leonard Cohen. El e atât de trist de cele mai multe ori, încât reușesc să mă simt mai bine ascultându-l, sunt mult mai bine prin comparație. De Tom Waist ce să mai spun!

Cică știi că începi să îmbătrânești când te simți atras de jazz. Cred că mereu am fost înțeleaptă, pentru că mi-a plăcut întotdeauna. Mă bucur că avem un festival de gen la Brașov, pentru că starea pe care o ai la un concert, bucuria, nu se compară cu audiția intermediată prin alte mijloace. Cred că programa școlară ar trebui să conțină obligativitatea de a merge la concerte de muzică simfonică. Urechea se educă.

Prefer melodiile cu versuri, nu am înțeles niciodată techno fără text. Am nevoie să fredonez și eu! De preferat când nu mă aude nimeni, nu de alta, dar e o provocare. Un fost iubit mă încuraja. Cred doar că mă iubea mult.

Când eram mică, m-au dat afară de la cor în clasa a doua, cu toată dorința profesorului de muzică de a nu mă răni, pentru că distrugeam complet ceea ce făceau ceilalți. Am fost ușor nemulțumită, m-am consolat când mi-a zis că am o ureche muzicală ieșită din comun, și-a dat seama de asta când m-a pus să repet bătând cu o monedă în masă ”propoziția” muzicală pe care mi-o redase el. Și așa am intrat în formația de mandoline a școlii. Și eu care credeam că ar trebui să studiez pianul! Prea mare, prea greu, m-am jucat cu instrumentul acela butucănos vreo câțiva ani, din păcate l-am înțeles prea târziu, mandolina nu mai știu unde e.

Când am ascultat prima oară fado, mi-am dat seama că tristețea poate fi transmisă doar prin tânguirea acelui instrument care se cheamă chitară portugheză. Fado îmi place mult. În Portugalia am mers prin baruri nefrecventate de turiști doar ca să ascult melodii mai puțin convenționale. Cele mai frumoase concerte au fost cele pe care le-am prins în aer liber: unul în Coimbra în piața centrală a orașului și unul pe o terasă în Lisabona. Dintre melodiile cunoscute îmi plac mult Chuva și Barco Negro. Cea din urmă și pentru că tobele sunt atât de puternice și mie-mi plac.

Îmi place să descopăr muzică. Mi se întâmplă să văd câte un film și îi caut coloana sonoră apoi. Sunt câteva revelații. Le caut apoi în spotify, apoi primesc sugestii. Poate că și de asta lista mea de anul trecut e atât de amestecată.

Există o legătură biunivocă între muzică și stare, dar starea e cea pe care o ai sau ți-o creezi în funcție de emoțiile pe care le ai sau de context, muzica este doar modul în care interpretezi lucrurile.

Pentru mine, Lady in Red a lui Chris De Burgh (da, undeva în secolul trecut, ce secol? Mileniul trecut) va rămâne mereu pe care am intrat într-o cameră plină de fum, plină ochi de adolescenți care sărbătoreau ceva, îmbrăcată într-o fustă lungă roșie și o cămașă de aceeași culoare cu niște căluți de jucărie aurii desenați pe ea. Un băiat m-a luat la dans și m-a condus apoi acasă în seara aceea. Melodia nu va fi niciodată în topul preferințelor mele, dar îmi va aduce aminte mereu de spectacolul de atunci.

A mai fost și Prince, oarecum ieșit din context, cu a lui Purple Rain. Sau Queen. Am plâns la Bohemian Rapsody, ca toată lumea.

Deși cunosc importanța muzicii, pentru că după văz, auzul este cel mai important în percepție, m-am temut de subiect. Nu știu să scriu despre muzică. Știu doar să o ascult, știu ce-mi place. Fac o listă cu ultimele mele descoperiri de anul trecut, așa cum îmi reamintește spotify. Aleg zece melodii, nu e neapărat un top, sunt cele care m-au atins pe mine cel mai mult.

Imagine Dragons – Next To Me
Sea Girls – Daisy, Daisy
Corrina Repp – Release Me
Phosphorescent – Song For Zula
Lumineers – Big Parade
Kent – Då Som Nu För Alltid
Island – The Day I Die
The War on Drugs – Thinking Of A Place
Sharon Van Etten – Every Time The Sun Comes Up
Krakow Loves Adana – Rapture