Suprema pedeapsă este zădărnicia
Sisif este rege în Corint, un om viclean și mincinos, atât de obraznic încât îi fentează și pe zei. Drept pedeapsă, este condamnat să urce un bolovan enorm până în vârful unui deal și să o ia de la capăt de îndată ce ajunge sus, pentru că bolovanul o ia la vale de fiecare dată. Blestemul inutilității și al lipsei de impact a fost cea mai mare pedeapsă pe care zeii Olimpului au putut-o găsi pentru un muritor.
Indiferent de ceea ce avem de făcut, indiferent de munca noastră, de domeniul de activitate, de opera pe care o creăm, avem nevoie să fim mândri de noi înșine și de reușita noastră. Prea agitați, prea rapizi, uităm să ținem cont de ceea ce am făcut și ne îndreptăm disperați către următoarea activitate, fără să ne dăm voie să ne bucurăm câteva secunde de ceea ce am făcut. O pauză scurtă în care să respirăm puțin, să ne umplem plămânii cu bucuria reușitei și să pășim mai departe. Doar să luăm la cunoștință că am făcut ceva grozav, să ne arătăm considerație.
Să ne spunem și BRAVO. Măcar din când în când
Am fost mereu obișnuită să cred că pot mai mult, mai bine, chiar perfect. Toxic și obositor. Primul ”bravo” pe care mi l-am acordat după o prezentare a fost în 2014 când declaram public ”Cum am devenit antrenor de fericire”. Am realizat în primele secunde că pot alege între a mă concentra pe gândurile critice care-mi veneau în cap (despre cum aș fi putută să nu fac pauza aceea atât de mare, despre cât de tare am strâns microfonul în mână, despre cum am gesticulat prea mult, despre cum m-am fâțâit prea tare, sau că aș fi putut zâmbi mai mult) și a-mi spune că am făcut un lucru bun, deodată cu aplauzele sălii. De cele mai multe ori, reușesc.
Într-un interviu pe care l-am dat acum vreo doi ani, mă declaram repetentă la succes. Probabil că standardele mele au fost – și poate că uneori mai sunt – teribil de nerealiste. Succesul, ca și eșecul, sunt un fel de evaluări funcție de exterior. Un roman, două romane, am ajuns la cinci și tot nu mi se pare că aș avea succes. Pe de altă parte, cu siguranță sunt niște realizări și merită luate în considerare.
Contează să vezi ȘI ce ai făcut BINE
Am început prima săptămână a caietului cu o temă legată de realizări. Cu un exercițiu de verificare a celor mai importante reușite din ultima perioadă (până la un an). Sunt greu de văzut în cazul în care te întrebi dacă ai schimbat lumea, dar dacă te concentrezi pe ceea ce ai făcut în mod concret, cred că-ți va fi mai ușor.
Am avut un an teribil, dacă ar fi să mă raportez la ultimele 12 luni. Anul trecut pe vremea asta scriam de zor, dorindu-mi să termin caietul. Deja planificam ce și cum voi face cu el.
Planificam un nou proiect interesant împreună cu oamenii fabuloși pe care îi cunoscusem. Doar cu câteva luni în urmă mă plimbasem prin țară pe la evenimentele organizate cu bloggerii, m-am bucurat de ocazia de a-i cunoaște și am mâncat extraordinar. Aici nu e vorba de vreo realizare, totuși, cred că mi-aș putea aroga meritul de a fi învățat foarte multe.
Scrie, scrie, scrie zilnic
Ai putea citi temele din caiet și te-ai putea gândi că ajunge să te gândești la ele. Ei bine, pune mâna pe un creion, stilou sau ce crezi că ți se potrivește mai bine. E nevoie să scrii. Nu ajunge să te gândești. Este nevoie să dai formă gândurilor tale și să le așterni pe hârtie. Doar așa va avea efect caietul.
Când ți se pare că lucrurile sunt liniștite, respiră, va apărea ceva să le dea peste cap
Am terminat Caietul prin iunie, am reușit împreună cu George să ajungem la varianta finală și chiar am stabilit o colaborare cu o editură.
Tot la începutul verii trecute am ajuns împreună cu un bun amic la concluzia că ar fi bine dacă ar exista un ghid turistic în Brașov. Eu eram extrem de dornică să creez ceva conținut mai interesant decât toate materialele care (nu există), iar Marian a venit cu ideea unui card de reduceri. I-am dat drumul. Ne-am apucat de muncă și iată că la începutul acestui an a ieșit și ghidul.
Apoi s-a îmbolnăvit mama. Vedeam cum o pierd, nu atât că mă temeam că o voi pierde de tot, ci pentru că demența senilă a început să se agraveze brusc. M-a durut neputința mea, m-a durut frica ei. Avea momente înc are îmi spunea că nu mai vrea să trăiască în starea aceea de teamă permanentă: că nu știe ce are de făcut, că nu știe unde e, că nu știe … Acum e stabilă, mulțumesc. Deși cogniția este grav afectată, a rămas același om vesel, cald, politicos și extrem de bun.
Mi-am dat seama că nu mai pot și nu mai vreau să investesc energia mea la jobul pe care îl aveam și am tranșat asta foarte clar. Eram prinsă în multe proiecte în afara jobului și boala mamei m-a ajutat să fac alegerea cea mai bună pentru mine. Mi-am dat demisia în iulie.
Pas cu pas se construiește fericirea
Tema caietului a apărut în capul meu din vara 2017. Am început să fac schițe, am construit scheletul. Spre deosebire de un roman la care lucrez pornind de la final, în cazul caietului am studiat foarte clar modul în care vor fi introduse temele, astfel încât, de la săptămână la săptămână să pot intra în subiecte din ce în ce mai dificile. Un pas important este acela de a verifica ce a funcționat, ce ai reușit să faci, ce ți-a ieșit bine.
Am ordonat apoi toate temele și am început să lucrez la fiecare dintre ele. Am avut un text mai lung, apoi l-am scurtat, apoi am ajuns la varianta în care a fost publicat și care are foarte puțin text. Am vrut un instrument care să fie cât mai deschis și să provoace cât mai tare, să-ți facă ție loc și gândurilor tale. Caietul e despre tine și nu despre mine. Caietul e ușor și e de luat cu tine peste tot, încape până și într-o poșetă mică, aproape că ar încăpea și într-un buzunar. Eu voi susține fiecare temă cu detalii într-un articol.
Aparent simplu să vorbim despre reușite, în general, se creează un mare gol în capul nostru dacă ne lovește cineva prea brusc cu întrebarea. Chiar și în situația în care ai o părere foarte bună despre tine, percepția asupra rezultatelor este că mai degrabă ele țin de viitor decât de trecut. O altă barieră importantă vine din capacitatea pe care o avem de a sesiza imediat ce nu funcționează, decât ceea ce merge bine. Așa am reușit să supraviețuim ca specie. Doar că această permanentă nemulțumire face foarte rău.
La ce ajută să știi ce ai făcut BINE
Atenția pe reușitele din ultimul an urmărește identificarea unor ancore. În momentul în care suntem capabili să descoperim ce am putut face, va scădea anxietatea cu privire la ceea ce avem de făcut în viitor. Pentru că vom putea găsi modalitățile concrete de depășire a unor provocări și ne vom putea baza pe ele pentru mai târziu.
Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt condamnate să fie abandonate de teama eșecului, din nou o poziționare către exterior. Validarea din exterior este foarte importantă, dar este de scurtă durată dacă nu este susținută de un sentiment de validare internă. Chiar dacă te laudă cineva pentru ceea ce ai făcut, dacă tu nu consideri că ai făcut ceva bine, este absolut inutil.
Spre exemplu, mie îmi place mult să gătesc. În ultimele luni la birou, din cauză că m-am plictisit de ofertele destul de limitate pe care le avem în jur, am început să mă sparg în figuri cu salate simandicoase. Degeaba mă laudă toată lumea dacă mie nu mi se pare că e ceva deosebit preparatul meu. Știu că sunt prințesa prințeselor mofturoase de pe lumea asta, dar n-am ce face, nu-mi pot scădea standardele. Prima dată am găsit serios după ce m-am măritat. Părinții mei erau plecați din țară și am făcut eu o ciorbă și o tocană de pui. Ciorba mi s-a părut necomestibilă și am comentat după prima lingură. Iar tocana era un fel de ciorbă mai groasă, cartofii fuseseră fierți prea mult și aproape că se topiseră. Un total fiasco. Cei care au mâncat m-au complimentat, dar eu știam adevărul, așa că i-am considerat nesinceri sau lipsiți de gusturi. Ca să nu mor de foame, am învățat să gătesc, nu de alta.
Respiră și tu acum și completează prima provocare a Caietului Fericirii. Dacă nu îl ai, îl poți comanda de aici sau îl poți găsi în librării.
Dacă vrei să ne scrii, așteptăm mesaje la adresa: caietul.fericirii@gmail.com.
Recent Comments