Când am venit prima oară în Danemarca aveam 20 de ani și nu aș mai fi vrut să plec niciodată de aici. Totul mi se părea așezat, totul mi se părea frumos. România trecea drept o țară democratică și stabilă, deși erau abia anii 90 și nici vorbă să se întâmple asta în viitorul apropiat, dar nimeni nu bănuia atunci că e atât de grev, astfel încât șederea nu era posibilă. Fratele meu avea deja doi ani de când locuia aici, ajunsese în vremuri suficient de tulburi încât să i se acorde azil politic, dar eu nu aveam nici cea mai mică șansă. Am luat ce e mai bun, am trăit experiența ca pe o călătorie frumoasă, ceea ce și era și am revenit acasă. La întoarcere am fost întrebată dacă m-a mirat ceva. Știi cum formulau oamenii întrebările? ”Ai văzut ce curat e? Incredibil!”, ”Ai văzut cum e în magazine? Ai văzut cum e pe stradă?” Da, văzusem și-mi plăcuse, mai mult decât atât, mi se părea că așa merită oamenii să trăiască, m-am gândit că așa e firesc.
Ceea ce m-a urmărit de atunci încolo a fost acest spirit de a face ce se poate mai bine în condițiile date. Danezii au ținut ani de zile capul de afiș în ceea ce privește topul fericirii. Există un studiu care al ONU verifică nivelul stării de bine, World Happiness Report, și acest popor se pare că știe ceva mai bine cum se face. Vine din atenția pe care o acordă la ceea ce funcționează, la ceea ce merge bine și la modalitățile diferite pe care le putem avea pentru a ne bucura mai mult. Sunt și alte elemente care favorizează, cum ar fi nivelul de încredere și de colaborare, eficiența și susținerea din partea comunității, dar eu voi vorbi în special de conceptul care i-a făcut faimoși și care este ”hygge”.
Cuvântul ”hygge” este intraductibil, noroc că s-au scris cărți despre asta. A apărut și la noi un manual: ”Mica enciclopedie Hygge – Rețeta daneză a fericirii”, de Meik Wiking, carte publicată peste tot în lume și care încearcă să promoveze crearea unei atmosfere calde și bucuria, savoarea și recunoștința față de lucrurile bune din viață alături de oameni dragi și buni. Deja am acoperit cu asta tot spectrul fericirii: capacitatea de a distinge ce este bun și merită apreciat, libertatea de a face alegeri și o comunitate în care avem relații autentice de comunicare.
Hygge reprezintă capacitatea de a ne simți bine într-un mediu frumos și care ne face bine. Poate că și modestia lor îi ajută mult, capacitatea de a se bucura și de lucrurile mici, dar și atenția la detalii când vine vorba de frumos.
Acum aproape 30 de ani, era toamnă târziu și se întuneca repede, priveam cu curiozitate în casele oamenilor pe lângă care treceam. Mă mai certa fratele meu când aveam tendința de a mă opri în fața unei ferestre, rămâneam încântată de interiorul cald și delicat, cu lumânări aprinse. Am vizitat magazinele de mobilă și mă bucuram ca de vizita la un muzeu. Mi-a fost clar de atunci că mi-am găsit stilul și nu m-am supărat niciodată că a fost de multe ori catalogat drept auster. Designul nordic, designul danez a fost de căpătâi pentru mine.
Săptămâna trecută am vizitat muzeul danez de design în Copenhaga și am văzut expoziția destinată designului danez contemporan și câteva dintre ”superobjects”. E minunată atenția la detalii și cum un simplu obiect de uz casnic devine un obiect de artă. Tot acest concept se reflectă în atenția la detalii și la frumusețe în viața de zi cu zi.
Petrecem destul de mult timp în casele noastre, destul de mult pentru a ne strădui de a face din mediul respectiv unul plăcut și util. Cred că un început bun este să ne facem ordine, să dăm la o parte ceea încarcă fără să fie plăcut ochiului. Am criticat-o puțin pe Marie Kondo, cea care este Zâna Ordinii, dar sunt câteva lucruri de bun simț pe care le spune, sigur, înainte de a intra în toată nebunia cu sufletul lucrurilor și menționarea de mulțumiri către obiectele care te-au servit înainte să le arunci la gunoi. Eu prefer să am grijă mai mult de oamenii din jurul meu decât să mă gândesc la ”sufletul” obiectelor.
Insist pe partea cu ordinea, ajută mult. Dezordinea poate fi admisibilă până pe la ieșirea din adolescență, atunci e un fel de declarație, de rebeliune, chiar dacă până și tinerii știu că e obositor pentru creier, dezordinea e o armă extrem de folositoare în lupta cu adulții, e ceva ce îi enervează în mod sistematic iar adolescenții se hrănesc din nervii părinților. Odată terminată perioada de vendetă, ar trebui să ne orientăm pentru categorii clare în dulapul cu haine și să nu le mai înfigem oricum și oriunde. Eu cred că și de lene am devenit mai ordonată, e mult mai ușor să găsești ceva când lucrurile sunt acolo unde știi că ar trebui să fie. Acuma, nici ușoara tendință către OCD nu-i a bună, am avut o perioadă în care mă stresa faptul că zahărul nu este exact la locul în care l-am pus și care-i este destinat. E nevoie de echilibru.
După ce ne adunăm curajul și aruncăm din lucrurile inutile de prin casă, dar așa, cu simțul răspunderii și cu dorința de a crea loc, putem începe să ne concentrăm pe ceea ce ar trebui să avem, să ne alegem obiecte funcționale și frumoase. Capacitatea de a vedea frumusețea se educă, ideal ar fi fost un curs de estetică în școală, dar iar vin eu cu nebunii. Dacă ar fi după mine, materiile cele mai importante ar fi cele care pun în valoare capacitatea creativă și gândirea critică. Nici măcar la materiile facultative părinții nu exagerează cu partea artistică și eu aș avea pretenția ca arta, filosofia și logica să devină materii obligatorii. Mai vedem cine are dreptate.
M-am supărat rău de tot pe Marie Kondo la un moment dat. A îndrăznit să se ia de cărți, cică să păstrezi doar cărțile pe care știi sigur că le vei reciti, chiar și din acelea să ții doar paginile care au importanță maximă pentru tine. Nu aș vrea să fac afirmații nepotrivite, dar probabil că ea se referă la cărți cu rețete, doar așa pot să-mi imaginez că ai putea să păstrezi ”cum să împachetezi așternuturile” de la pagina 27 și ”cum se condimentează o baie cu săruri” de la pagina 88. Ai putea să-mi arunci orice, dar nu te atinge de biblioteca mea, Marie Kondo, mai ales când sunt studii clare care atestă că există un număr minim de cărți pentru dezvoltarea copiilor într-o casă:
”Numărul magic de cărți se pare că este 80, conform unei echipe de cercetători conduși de lector senior sociolog Joanna Sikora de la Universitatea Națională a Australiei. Cei care au avut în jur de 80 de cărți acasă au avut scoruri mai mari la alfabetism (literacy) – definit ca ”abilitatea de a citi efectiv pentru a participa în societate și de a atinge obiective personale” – în timp ce a avea mai puțin de 80 de cărți a fost asociat cu alfabetism sub medie. Alfabetismul continuă să se îmbunătățească până la numărul de 350 de cărți, după care rata de alfabetism rămâne constantă.”
După ce ți-ai făcut ordine, vezi care sunt lucrurile cu care îți poți înfrumuseța spațiul și bucura ochiul. Mă întristează când văd atât de puține tablouri în casele oamenilor la noi sau ilustrații, sau chiar fotografii de artă. Există mai degrabă o cultură a kitsch-ului la noi, din păcate lipsa educației întru frumos își spune cuvântul. Mai ții minte ”Răpirea din serai”? Era un fel de tapiserie produsă industrial și care îmbodobea pereții multor case. E nevoie de expunere la arta adevărată pentru a putea face distincția între un obiect frumos și unul urât.
Din ce am observat, oamenii sunt atât de nesiguri cu privire la gusturile lor artistice, încât preferă să nu cumpere niciun fel de tablouri. Cei cu dare de mână le achiziționează pe cele scumpe și care sunt pictate de nume sonore. Nu există o piață de artă la noi și pentru că nu există acest curaj de a ne asuma frumusețea.
În condițiile în care
”Art is, nowadays, our new religion and museums are our cathedrals.”
așa cum afirmă Theodore Zeldin, putem găsi consolare, speranță și fericire în artă.
În filmarea de mai jos, Alain de Botton vorbește despre subiectul cărții sale ”Arta ca terapie”, scrisă în colaborare cu John Armstrong, și statuează principiile clare cu privire la efectele benefice ale artei în toate domeniile vieții noastre.
Cartea are și un website în care sunt prezentate lucrările, dar, evident, este de preferat lucrarea originală, reală, obiectul în sine. Pentru că suntem reali, cel puțin deocamdată, și avem nevoie să atingem, să simțim pentru a ne conecta mai bine cu noi înșine.
Despre arta ca terapie:
”Engaging and lively, and not a little controversial, Art as Therapy is packed with 150 examples of outstanding art, architecture and design, while chapters on Love, Nature, Money and Politics show how art can help with many common difficulties, from forging good relationships, finding happiness, to coming to terms with mortality.”
Un articol minunat despre carte: https://www.brainpickings.org/2013/10/25/art-as-therapy-alain-de-botton-john-armstrong/
Cred că ți-am dat destul de lucru și de citit până una alta. Poate că vrei să te apuci să-ți faci ordine prin casă acum, poate că vrei să cauți obiecte frumoase pe care să le pui în valoare, poate că vrei să vizitezi un muzeu. Orice ai alege să faci, petreceți săptămâna gândidu-te și observând efectul frumuseții.
Recent Comments