Vocea din cap care îți spune că ai greșit

Cred că imposibilitatea mea de a defini succesul vine din faptul că am tendința de a-l identifica doar retrospectiv. Da, sună puțin complicat, așa că o să-ți explic la ce mă refer.

Mi se pare că succesul este ceva ce poți stabili doar la sfârșit. Adică doar la sfârșitul sfârșitului. Până atunci putem vorbi doar de succes raportat la anumite inițiative sau proiecte. Este un cuvânt mai mare și decât ”fericire”, pentru mine. Folosesc cuvinte mai simple și mai clare ca realizare și reușită.

Am văzut Bohemian Rapsody acum vreo trei luni. Muzică de când eram mică, strălucire, operă, faimă, determinare. Știu că sunt mulți cei care contestă valoarea de adevăr a faptelor prezentate, dar mie mi-a plăcut, chiar dacă zici că-i un film de desene animate cu oameni. E exagerat și pompos, dar … zău, zău că m-a atins. Filmul e cu lacrimi, e cert, oamenii își suflau nasul în ritmul muzicii, la un moment dat. Sigur că și eu am plâns. Cred că m-am smiorcăit continuu ultima jumătate de oră.

Mi-am dat seama că m-a atins un sentiment de inutilitate și de mediocritate.

(Aici va trebui să fac o paranteză. Dacă tu ai crezut că te-ai apucat de caiet sau să-mi citești textele în speranța că eu îți voi spune ce și cum să faci, îmi pare rău. E munca ta și doar tu știi ce și cum e mai bine pentru tine. Eu doar îți propun niște teme de reflecție, aranjate într-o ordine specială, astfel încât să producă cele mai bune rezultate. Mai mult decât atât, sunt aici să-ți mărturisesc că această devenire este un proces continuu. Mi se întâmplă și mie să mai am ezitări, căderi, o iau de fiecare dată de unde am rămas. Știu ce funcționează și fac exact acele lucruri care știu că vor avea rezultate. Suntem la început, vei vedea pe măsură ce mă vei cunoaște la ce mă refer.

Am observat foarte clar că m-am dus într-o zonă în care risc să mă absoarbă nisipurile mișcătoare sub forma gândurilor din capul meu. Da, e adevărat că nu voi compune niciodată muzică. Nici nu poate fi vorba de cântat, am o voce oribilă. Ar fi fost simplu să fie doar atât. Drama era că poate nu sunt un geniu nici ca scriitor, nici ca pictor. Sau poate că sunt? Habar nu am ce credea Freddy despre el. Am băltit vreo zece minute în mediocritatea mea și mi-am dat seama că aleg să trăiesc cu asta și că aleg să trăiesc foarte bine cu mine. Voi continua să mă dezvolt, să acumulez, să știu, să dau mai departe. Atât cât pot. Atât cât pot de bine.

Angoasa legată de sens e din ce în ce mai răspândită în lumea modernă. Mai avem încă 26 de săptămâni până când ajungem să dezbatem împreună subiectul, am preferat să începem să discutăm despre lucrurile mai ușor de văzut și de observat. )

Ce fac și cu ce contribui la reușita mea

Pfff, mi-am șters lacrimile și mucii și mi-am revenit destul de repede după Bohemian Rapsody. Mi-am dat seama că vine din perfecționismul meu. Da, am trecut prin asta. Sigur că nu e ca și când gata, eu am renunțat la perfecționism! E mai mult, e ceva de care sunt nevoită să aleg în permanență că m-am dezvățat. E ca orice dependență, chiar dacă te lași de tutun sau de alcool, de fiecare dată este o alegere conștientă să nu repeți.

Perfecționismul era un program care-mi rula în cap și mă împiedica să mă bucur de realizări. Să văd doar ce am greșit. Să vreau să repar ceea ce am greșit, doar că vânzându-mi doar greșelile nu știam exact ce să păstrez din comportamentul meu bun.

Am un articol special despre perfecționism și inutilitatea lui: Decalogul imperfectului perfect. Poți să-l citești, face bine. Eu am ajuns să mă concentrez pe ce pot face bine și pe dorința de a progresa. Am acceptat că pot greși și am decis că e bun și ceva excelent, chiar dacă nu e perfect.

A fost nevoie de toată această introducere și de un text suplimentar pentru ca tu să înțelegi că e firesc să-ți fie greu să vezi ce ai făcut tu bine astfel încât să obții rezultate.

Ce te face să fii mândru/ mândră de tine

Săptămâna trecută ți-ai trecut în revistă realizările de anul trecut. Și cred că a fost nevoie să te concentrezi puțin pentru le putea identifica. Poate că unele ți s-au părut prea mici. Doar că unele rezultate sunt suma tuturor lucrurilor mici pe care le-am făcut și le-am făcut bine.
Când te gândești la contribuția ta personală, încearcă să identifici ce anume ai făcut tu pentru ca lucrurile să se întâmple.

Îmi aduc aminte de momentul în care am aflat de un job important, chiar la începutul carierei mele. Eram de doi ani într-o agenție care intermedia contracte pentru vapoare americane de croazieră și un coleg îmi citește un anunț despre un post în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale la Brașov. Cred că mi-a luat mai puțin de 10 minute să-mi actualizez CV-ul și să mă duc să-l depun la oficiul de ocupare, care pe vremea aceea se chema oficiul de șomaj. Acolo era o cunoștință care mi-a explicat că proiectul ar putea să dureze doar trei luni și că nu are rost să mă bag. Dar eu nu și nu, că Banca Mondială! Proiectul viza modernizarea serviciilor de ocupare în România și partener era Ministerul Muncii. Interviul l-am luat și proiectul a durat trei ani.

Ce aș vrea să spun e că inclusiv faptul că ai aflat ceva și ai acționat poate să însemne o contribuție personală. Pot spune că am avut noroc, poate că eu nu aș fi văzut articolul, dar decizia de a mă duce să-mi depun CV-ul și de a insista să mă prezint la interviu a fost în totalitate a mea. Și sunt 21 de ani de atunci și a fost perioada în care m-am dezvoltat cel mai mult.

Identifică exact ce ai făcut și cum ai făcut și completează și tu în caiet.

Un an greu în spate

Spuneam că am lucrat la caiet de mult timp. Modul în care am ordonat temele a fost lucrul cel mai complicat. Am vrut ca ele să te atingă progresiv, să fie ușor și să-ți poți identifica resursele înainte de a atinge subiecte mai delicate. La început m-am gândit că voi scrie toate textele deodată. Doar că aș vrea ca exercițiul să fie ”în timp real”. Să scriu și eu câte o temă pe săptămână.

Vara trecută a fost extrem de grea. Mama mea s-a îmbolnăvit și mai tare. Cu dificultăți cognitive datorate vârstei, unui accident cerebral mai vechi, poate și diabetului, demența senilă aka boala Alzheimer, a avut mai întâi o dificultate la mers, apoi a căzut și și-a rupt mâna. Am pus totul pe hold și am vrut doar să o stabilizez. Internată în spital la recuperarea piciorului și cu mâna ruptă, a mai căzut încă o dată. Nu și-a mai rupt nimic, dar starea cognitivă s-a depreciat și mai mult. Am hotărât să o iau acasă, am căutat ajutor și starea fizică s-a îmbunătățit. Cea cognitivă nu.

Când facem lucruri pentru ceilalți, facem ceva și pentru noi

A fost o perioadă foarte grea. Nu dormeam, alergam pe la medici și spitale, eram cumplit de obosită și de îndurerată că nu pot ajuta mai mult și mă chinuiam să văd cum aș putea face ceva și pentru mine, ca să n-o iau razna de tot. Ana, o bună prietenă, a venit câteva nopți să doarmă la mine ca să mă pot odihni eu noaptea. Încet, încet, am trecut pe lângă burnout. Razant.

Voiam să fac ceea ce e mai bine pentru ea, doar că mi-am dat seama că trebuie să țin cont și de cât de mult pot duce eu.

Dincolo de faptul că am reușit până la urmă să stabilizez situația mamei, mi se pare că lucrul cel mai bun pe care l-am făcut pentru mine a fost că nu m-am pierdut, că am înțeles care-mi sunt limitele și că am ales corect.

Mi-am dat demisia din jobul pe care-l aveam într-o multinațională unde nu mă mai potriveam. Am ales să fac asta și pentru că făceam de ceva timp mai multe lucruri în paralel. Am stat și m-am gândit la ce contează mai mult pentru mine.

Mama e bine acum. Atât cât se poate, dată fiind boala. Mă bucur că încă ne recunoaște. Și cel mai tare mă bucur că se mai poate bucura de noi. Încă.

Ce anume ai făcut, care este comportamentul care merită repetat

E o săptămână întreagă în care te vei gândi la ce-a mers bine, ce a funcționat în trecut. Am recomandat să te gândești la un an, pentru că e ceva mai ușor de identificat comportamentul recent. Gândește-te la lucrurile pe care le-ai făcut sau cele care au funcționat și vezi ce anume și cum anume ai făcut tu pentru ca ele să se întâmple. Pot fi doar realizări personale, dar și cele pe care le-ai obținut împreună cu cei din jurul tău sau chiar pentru ei.

Gândește-te la subiect câteva minute în fiecare zi. Notează. În fiecare zi câte ceva. La sfârșitul săptămânii te poți bucura că ai reușit să scrii zilnic.