Îmi calc o cămașă. Sunt foarte atentă, cămașa este de bumbac, dintr-un material foarte subțire, mi-e teamă să n-o ard cu fierul. Vara trecută a purtat-o mama când avea mâna în ghips. Mi-am adus aminte de cât de greu a fost pentru ea, pentru mine. Ochii mi se încețoșează și nu de la aburii fierului, ci de la lacrimi. Am reușit să traversez lunile acelea și pentru că am avut sprijin. Prieteni și familie. Ana chiar a venit câteva nopți să mă lase pe mine să dorm, iar mătușile mele au venit să stea cu mama de câteva ori, când aveam eu de alergat pe la medici și prin alte părți.

Poate că în situații dificile e mai ușor de observat cât de multă nevoie avem de ”ai noștri”, doar că e la fel și atunci când avem bucurii de împărtășit. Sentimentul de însingurare (loneliness) devine din ce în ce mai răspândit într-o lume care ne provoacă prin alerte constante. Din cauza problemelor din ce în ce mai mari cu atenția, pe care le are orice adult obișnuit, contactul cu cei din jur devine din ce în ce mai superficial, de aici și senzația de gol, de singurătate.

Dacă fericirea e ceva personal, o stare pe care o poți crea și tu, modul în care faci asta este esențial legat de interacțiunea ta cu ceilalți. Dacă în primele două săptămâni te-ai străduit să te gândești la tine și la modul în care ai acționat, sper că ai observat că realizările tale au legătură și cu cei din jurul tău.

Într-o lume care se străduiește să-ți explice că fericirea e doar în tine, acceptă că acțiunile tale sunt cele pe care le poți face tu, însă fericirea vine și din ceea ce reușești să faci împreună cu ceilalți, pentru ceilalți și din sensul pe care-l dai faptelor tale.

Miracolul Roseto

În introducerea de la ”Excepționalii” a lui Malcolm Gladwell sunt descrise rezultatele unui studiu făcut în anii 70 pentru a explica starea de sănătate mai bună a locuitorilor din Roseto, Pennsylvania.

Conform studiului, locuitorii din Roseto se îmbolnăveau mult mai târziu decât oriunde altundeva de boli cardiovasculare și incidența era de trei ori mai mică. Bineînțeles că mai întâi au verificat dacă datele nu sunt eronate și apoi au căutat motivele. Roseto era o așezare destul de mică, în care majoritatea erau proveniți dintr-o regiune cu același nume din Italia. Medicii au verificat ce anume făceau sau nu făceau rosetanii: dacă mâncau mai sănătos decât alți americani, dacă făceau mai multe exerciții fizice, dacă nu cumva mediul din Roseto era diferit, solul, apa sau aerul, sau dacă nu cumva locuitorii de acolo aveau niște gene mai speciale. Ei bine, nu. Rosetanii mâncau mult, cu mai multe grăsimi, mai multe dulciuri și mai și fumau. Nu făceau exerciții fizice, stăteau pe afară cam ca peste tot.

Răspunsul a fost în altă parte: locuitorii din Roseto petreceau foarte mult timp împreună la masă, la muncă, se ajutau, vorbeau unii cu alții și se bazau unii pe alții. Practic, relațiile lor sociale și modul autentic de conectare îi făcea mai fericiți și de aceea mai sănătoși.

Libertate și viață analizată

Epicur este un filozof grec și el spune – foarte pe scurt – că fericirea este condiționată de trei lucruri: libertate, viață analizată și prieteni. Drept spus, fiecare dintre cele trei concepte este extrem de relativ. Înțelegerea corectă a cuvântului libertate este acela de a fi liber de a alege. Sclavagismul fiind abolit de foarte mult timp, e clar că nivelul perceput de libertate este foarte subiectiv. Poți crede că nu ai încotro, ceea ce te va face să te simți mai puțin liber/ă, dar ai putea și să accepți că iei hotărârile pe care le vrei, în condițiile date. Pe măsură ce-ți accepți responsabilitatea, crește senzația de libertate.

Din momentul în care am ”eliminat” din vocabular cuvântul ”trebuie”, m-am simțit mult mai bine. Să nu crezi că am făcut vreo fobie și evit să-l folosesc complet. Nici vorbă, doar că nu l-am mai folosit în dialogul cu mine. Am spus ”vreau să mă duc la muncă” în loc de ”trebuie”, ”vreau să mănânc” în loc de ”trebuie”, de exemplu. Pentru că e un act conștient de voință, pentru că e o alegere. Această permanentă responsabilizare poate fi percepută la început ca o povară. E de înțeles. Treptat, însă, îți va aduce mai multă siguranță.

Dacă vorbim de viață analizată, vorbim despre caiet. Practic, tot ceea ce vei face va fi să-ți observi și să-ți analizezi acțiunile, în condițiile în care atenția îți va fi îndreptată și către ceea ce funcționează în viața ta. Avem foarte multe mecanisme automate. Dacă reacționăm pe pilot automat, venim de fiecare dată cu același răspuns. Și e destul de greu de crezut că acționând la fel, vom avea șansa de a schimba rezultatul. Prin creșterea observației, creștem capacitatea de a face o alegere mai bună.

Nevoia naturală de contact autentic

Epicur împarte dorințele în naturale și nenaturale. Pe cele naturale le mai împarte și astfel: necesare și nenecesare. Cele necesare sunt cele care țin de viață: foame, sete, adăpost, confort termic. Te-ai prins. Cu alte cuvinte, dacă nu bei apă sau dacă nu mănânci, o să mori. În loc de dorințe, este mai simplu să înlocuim termenul cu nevoi. Asta înseamnă că nevoia de apă este naturală și necesară, pe când cea pentru o licoare colorată, suc, sau alcoolizată poate fi naturală, dar nu e necesară. De aceea a și fost prost înțeles Epicur, mai bine zis a fost interpretat greșit, pentru că el spune că satisfacerea dorințelor este calea către fericire, doar că el se referea strict la cele naturale și necesare. El era extrem de mulțumit să mănânce puțin, poate doar pâine cu măsline, dorința de o masă luxoasă intrând în categoria de nenecesare.

Dacă dorința de sex este o nevoie naturală, ea intră în cele nenecesare supraviețuirii individului. Da, are legătură cu supraviețuirea speciei, dar nu cu supraviețuirea ta. Nevoia naturală și necesară este cea de contact autentic, de conectare cu ceilalți, de intimitate, de iubire, de prietenie. De aici și cea de a treia condiție pentru fericire: prietenii, în accepțiunea lui Epicur.

Avem nevoie de atenție, avem nevoie să fim văzuți, acceptați și iubiți. Ne stingem altfel

Am mai mărturisit despre mine că am fost (și este o luptă continuă) perfecționistă, obsedată de control și dependentă de muncă. Comportamente care mi-au făcut rău și care m-au dus la burnout. Era ceva automat, căutam să primesc validare prin ceea ce făceam. Acuma, fiecare dintre noi dorește să fie văzut și apreciat vei spune. Și eu am considerat că fac totul din pasiune. Doar că e o mare diferență între pasiune și dependență. Definiția pentru dependență este următoarea: un comportament pe care îl ai și pe care ți-e greu să-l oprești și care are efecte negative asupra ta. Nu e doar pasiune când nu ești în stare să te relaxezi și când te simți pierdut dacă nu muncești ceva. Asta e dependență.

Cea mai frecventă dependență pe care o poți observa relativ ușor la mulți din jurul tău este cea de telefon. Mereu în așteptarea unui sunet care să confirme că de partea cealaltă e cineva. Alerte, mesaje, aprecieri, îi vezi cu ochii în telefon mai tot timpul.

Contactul uman va deveni un lux

În viitor, o mulțime de activități vor putea fi preluate de sisteme automate. Dorim să economisim timp și comandăm online, vedem filme on demand în fața calculatorului nostru de acasă, nici măcar nu e neapărat să mai mergem la muncă, e ok și de la biroul nostru. Deși conectați online mai tot timpul, ne deconectăm din ce în ce de alți oameni. Pretindem că nu avem timp de ceilalți, în disperarea de a face cât mai multe lucruri pentru noi.

Un articol recent din New York Times: Human Contact Is Now a Luxury Good se concentrează pe faptul că asistența prin intermediul unui ecran este mult mai accesibilă pentru persoane în vârstă lipsite de venituri și dă un exemplu: singura interacțiune a unui bătrân care iese greu din casă este cu Sox, aplicația care poartă numele unui pisoi pe care l-a avut. Tot în articol se vorbește despre școli care au interzis telefoane, tablete sau laptopuri pe toată durata orelor, iar acelea sunt cele mai scumpe școli, unde elevilor li se cere să scrie de mână și să citească materiale tipărite. Elevii sunt încurajați să vorbească între ei în pauze și să se joace cu obiecte reale, nu jocuri online.

Contactul autentic presupune încredere și siguranță

Conectarea cu ceilalți ne ajută să fim mai conectați cu noi înșine. Vorbim despre conectare și ne gândim la ceea ce primim, dar începe de la cum inițiem noi înșine această legătură, de cum creăm noi acest spațiu. Nu întâmplător provocarea este să suni pe cineva cu care te simți în siguranță și să-i spui tu ce apreciezi tu la el sau la ea. Pentru că trebuie să înceapă de undeva, cel mai simplu este să observi ce obții când începe de la tine.

Din mulțimea de colegi și prieteni, cu siguranță că ai câțiva cu care îți e ceva mai ușor decât cu alții, cu care te poți exprima, îți poți mărturisi temerile, ezitările și vulnerabilitățile fără să-ți fie teamă că vei fi judecat, etichetat sau că vei trezi milă. Ai pe cineva în care să ai încredere, care te ascultă, care-ți dă speranță, care te susține, fără să te critice, fără să simți că ești ”certat”. Despre această persoană este vorba în provocarea săptămânii a treia din ”Caietul Fericirii”. Întâlnește-te și vorbește cu persoana respectivă. Notează în caiet.

Modul în care interacționăm cu ceilalți ține și de modul în care am ”învățat” ce înseamnă relațiile. Am un articol despre ”Atașament și conectare”, poate vrei să îl citești.