Iar ne întoarcem la supraviețuire și adaptare. Adevărul e că avem foarte mult timp în spate care ne-a condiționat ca specie și pe care e destul de greu să-l ignorăm. Suntem ”programați” să identificăm ceea ce nu funcționează și ceea ce ar putea fi periculos. Unii au asta mai pregnant, alții mai puțin, dar cu toții suntem vulnerabili la a simți mai pronunțat ce NU e bine sau ce poate fi extrem de rău. Din acest motiv emoțiile negative sunt mai puternice, produc reacții hormonale mai intense și țin mai mult timp, inclusiv în corp. 

Paul Ekman despre care am mai amintit când am vorbit despre minciună și expresii faciale, inclusiv despre microexpresii, a identificat șase emoții fundamentale:  frica, dezgustul, furia, bucuria, tristețea și surpriza. Emoțiile complexe pot fi o combinație în diverse proporții a celor șase de bază. Imaginea de mai jos, așa numita ”roată a emoțiilor” prezintă mult mai multe.

 

Caietul fericiri emoții

Roata emoțiilor – Kaitlin Robbs

 

După cum putem observa foarte simplu, avem maximum două care sunt pozitive, asta dacă includem și surpriza ca fiind ceva plăcut. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, eu fiind hipervigilentă, aș prefera să fiu scutită. Nu-mi plac surprizele. Dar deloc. 

Mie mi s-a părut dubioasă povestea cu Moș Crăciun încă de când eram foarte mică. Probabil că am prins vreo discuție interesantă între părinți sau o fi zis ceva fratele meu mai mare, dar m-am bucurat nespus când am găsit o păpușă în mașina de spălat, pe când aveam vreo patru ani. Mi-a confirmat ceea ce credeam eu singurică. Tipul grăsuț în sania trasă de reni era o mare păcăleală și detestam minciuna, așa că am fost pe deplin satisfăcută că i-am prins și nu mă mai pot minți. Ulterior, nu exista loc în casă pe care să nu-l fi scotocit înainte de Crăciun să găsesc cadoul înainte de a-l pune ai mei sub brad. Să fi avut vreo șase ani când am descoperit o păpușă albastră din blană într-un dulap. Eram mulțumită și așteptam cuminte să vină seara cu pricina. Pe la miezul nopții au venit colindătorii și după plecarea lor m-am dus sub brad să-mi iau ce mi se cuvenea. Mi-au dat lacrimile când nu am văzut nimic. Mama m-a întrebat ce s-a întâmplat și am întrebat-o de ce nu am și eu ceva acolo. Ea încă nu apucase. Ceea ce ar fi trebuit să fie o certitudine, fusese pentru câteva minute o surpriză neplăcută. A scos apoi mama păpușa din dulap și m-am liniștit. Uneori lucrurile nu sunt exact așa cum te aștepți să fie, chiar dacă ai impresia că știi ce se va întâmpla. 

Am ascultat recent un podcast despre optimismul învățat și am rezonat foarte tare. Maggie Smith povestește despre ”silver lining” (partea bună a lucrurilor) și despre faptul că ea se consideră ”self-protective pessimist”. Nu știam denumirea, dar am luat-o ca pe o explicație foarte bună. Mereu m-am gândit și la ce va merge prost, chiar extrem de prost, la care este cel mai mare rău care s-ar putea întâmpla, pentru a mă putea proteja cumva înainte, pentru a lua cea mai bună decizie sau pentru a găsi cea mai bună soluție. Mergând cu întrebarea până la capăt, am verificat de fiecare dată dacă e de viață sau de moarte, am vrut să știu consecințele. Și am acționat. Ideea e că dacă lucrurile merg bine, e o surpriză plăcută, iar dacă ele merg rău, ce poate fi mai frumos decât să ai dreptate. Sper că auzi autoironia aici. 

Acum aproximativ o lună am primit un buchet de flori printr-o companie de livrări. Ceea ce ar fi trebuit să fie o surpriză plăcută, pentru mine s-a transformat într-o ușoară panică. Expeditorul a ales să rămână anonim, eu scriu cărți polițiste, evident că va fi un episod de groază într-unul din romanele mele. 

Mă întorc la emoții, că despre asta este vorba. Kaitlin Robbs propune o diagramă a emoțiilor/sentimentelor plecând de la cele șase de bază (vezi imaginea de mai sus). Spre surprinderea mea, surpriza poate cuprinde și starea de awe, de wow (uau) pe care am tradus-o cu venerație. A fost o surpriză plăcută și pentru mine, de data asta și, așa cum insist de fiecare dată, e important să verificăm propria noastră definiție a lucrurilor, să fim deschiși să înțelegem. Cuvintele sunt coduri și uneori avem o înțelegere diferită, mai ales atunci când e vorba despre lucruri subtile cum sunt stările. De asta e atât de mare confuzia când vorbim despre fericire. Deși o caută fiecare dintre noi, avem propria noastră definiție. 

Abraham Maslow este cunoscut îndeosebi datorită piramidei nevoilor. Teoria lui spune că doar dacă îndeplinim nevoile de pe un palier putem să fim interesați de următorul, doar că, ceea ce este mai puțin acceptat, este faptul că suntem foarte diferiți în ceea ce privește evaluarea. Accentul se pune diferit la fiecare dintre noi. Maslow mai are niște contribuții extrem de valoroase. În primul rând că este primul care introduce noțiunea de psihologie pozitivă prin anii 50. A încercat să atragă atenția asupra potențialului uman și a dorinței de creștere pe care o avem cu toții. Spre sfârșitul vieții vine cu termenul de ”plateau experience” . 

”The greatest attainment of identity, autonomy, or self-hood is itself, a going beyond and above selfhood” – Maslow

Practic, Maslow realizează că permanenta căutare a experiențelor noi sau peak-experience  poate menține o stare de disconfort, pe când dacă ne rafinăm observația și atenția, am putea obține o stare de calm și echilibru prin cultivarea experienței directe. Cu alte cuvinte să fii viu și curios tot timpul și să ai capacitatea de a experimenta viața direct, fără să te atașezi de emoții, doar să le constați pe toate. 

Ce ne facem dacă emoțiile negative sunt atât de puternice? Putem să le pierdem pe celelalte care sunt mult mai subtile. Uităm să privim cerul, uităm să ne bucurăm de soare. De ce? Pentru că cele mai multe dintre lucrurile bune care ni se întâmplă le considerăm a fi de la sine înțelese și le ignorăm. 

În 2002 Martin Seligman popularizează termenul de psihologie pozitivă prin cartea sa ”Fericire autentică” și o definește ca ”studiul emoțiilor pozitive și a trăsăturilor care permit indivizilor și comunităților să prospere”.  Conceptul de flow  al lui Mihaly Czikszentmihalyi (sfârșitul anilor ’80) sau ”psihologia experienței optimale”  vine și completează tabloul.  

Barbara Frederickson explică tendința pe care o avem de a rata emoțiile pozitive atunci când suntem prea preocupați de ceea ce s-a întâmplat sau e posibil să se întâmple rău. Stăm în capul nostru și facem față extrem de prost șuvoiului de gânduri care ne trece prin cap. Ne atașăm de ceea ce e rău și scăpăm din vedere ceea ce funcționează, e bine sau e minunat. E adevărat că avem această condiționare ca specie, dar putem face în așa fel încât să nu mai trecem cu vederea emoțiile pozitive. Barbara Frederickon definește zece emoții pozitive: bucurie, recunoștință, seninătate (serenitate), interes (curiozitate), speranță, mândrie (față de propriile realizări), amuzament, inspirație (față de opera cuiva), venerație (cuvântul în engleză este awe)  și iubire. Toate acestea contribuie la conectarea cu ceilalți, la creativitate și la productivitate (Fredrickson 2009). Teoria ei spune și că observarea acestor emoții contribuie la crearea unei baze pe care o putem accesa și mai târziu, în diferite stări emoționale, pentru a ne menține starea de bine. 

“Just as water lilies retract when sunlight fades, so do our minds when positivity fades”  – Barbara Fredrickson 

Cele 7 obiceiuri ale oamenilor fericiți pe care le recomandă Barbara Frederickson  

RELAȚII – conectarea autentică. Contează mai puțin dacă avem o rețea anume sau un cerc bine definit de prieteni și mai mult capacitatea de a coopera și de a împărtăși în siguranță sentimentele pe care le avem. Dacă ai dubii, vezi săptămânile introductive din caiet. 

GENEROZITATE – ”comiterea” de acte de generozitate solicitate sau nu. Implicarea directă în acțiuni de voluntariat te poate ajuta mult și pe tine. Sigur că e bine să donezi, dar contează mult mai mult să vezi cum și cât de mult contează ajutorul tău. Pentru starea ta de bine. 

STAREA DE BINE ȘI EXERCIȚIILE FIZICE – în afară de frumusețea din natură și recomandarea de a petrece mai mult timp afară, eu nu m-am băgat în subiect în Caietul Fericirii. Știu cât e de important, dar am păstrat caietul ca pe un antrenament mental. De multe ori primele întâlniri cu clienții mei în coaching sunt concentrate pe lucruri elementare: mâncare, odihnă și exercițiu fizic, așa că le cunosc importanța. 

STAREA DE FLOW – descoperirea acelor activități care te provoacă suficient și sunt potrivite abilităților tale astfel încât să poți intra în stare. Dacă activitatea este prea ”ușoară” ea plictisește repede, iar dacă e prea grea, poate duce la resemnare. Vezi ce înseamnă flow pentru tine mai întâi: sport, desen, pictură, artă, gătit, muzică, poate fi orice. Fă asta des. Observă cum se simte starea de flow. Observă din ce în ce mai mult și poți cultiva experiența de platou (Maslow – vezi mai sus). 

 SENSUL – sunt multe variante de a descrie spiritualitatea. Cei mai mulți dintre oameni se consideră a fi spirituali și nu religioși. Ateilor care știu care le e menirea le spun că și asta este o formă de spiritualitate. Pur și simplu, când consideri că există un bine superior la care tu contribui este ceva care îți dă sens în viață. Am scris despre asta în capitolul dedicat. 

VIRTUȚI ȘI TRĂSĂTURI DE CARACTER  – Martin Seligman a studiat mult subiectul și a demonstrat prin studii că oamenii cei mai fericiți și-au descoperit trăsăturile de caracter și virtuțile. Am mai pus linkul către VIA Character, poți să-ți faci și tu testul. 

OPTIMISM, MINDFULNESS ȘI RECUNOȘTINȚĂ – contribuie la o conectare mai bună și la reducerea anxietății și a stresului. Aleg să spun despre mine că sunt un optimist realist. Prefer să spun ”toate trec” în loc de ”totul va fi bine”. Am muncit mult să ajung aici, m-am antrenat. În momentele mele de umor negru mai zic și că ”speranța e o dezamăgire încă necunoscută”, dar observ că trebuie să fie o pasă proastă prin care trec, mă repoziționez, fac din nou inventarul lucrurilor care funcționează și-mi zic că e mai bine cu durere de spate decât fără nicio durere. Asta înseamnă că încă sunt în viață. Și până și asta va trece, așa că mai bine mă bucur, cât mai am timp. Nu mă împiedică să mă duc la gimnastică medicală și să sper că va fi mai bine. Azi nu e, dar va trece.  

(Mai multe despre Barbara Fredickson pe siteul The Pursuit of Happiness). 

Dolor y Gloria (Durere și glorie) e un film despre un regizor de cinema acum retras din activitate care își rememorează câteva dintre momentele sale cheie din viață și care se întoarce la a crea, în ciuda durerii fizice care-l macină. Dincolo de frumusețea poveștii, a jocului și a cadrelor, a rezonat cu mine și suferința. Sigur că ea nu e un sens în sine, după cum nici Frankl nu susține asta când o enumeră pe lângă operă și iubire atunci când vorbește despre asta în ”Omul în căutarea sensului vieții”, dar contează mult ce anume faci cu ea. Cum i te împotrivești și în ce o transformi. 

Suferința e inevitabilă. Se întâmplă. Pot să-ți promit că vei avea parte de evenimente negative în viață. Îți garantez. Caietul Fericirii nu-ți poate promite că te vei transforma într-un sfânt sau într-un călugăr buddhist care nu simte suferința pentru că e complet detașat. Ar însemna să-ți promit că vei deveni un psihopat prosocial, ceea ce nu e cazul, nici eu nu am reușit. Pot doar să-ți spun că dacă vei reuși să observi mai mult, dacă vei descoperi mai multe emoții pozitive pe parcursul unei zile, îți va fi mai bine reușind să le depășești ca număr pe cele negative. Studiile spun că rata ar trebui să fie de trei la unu (3/1) de emoții pozitive față de cele negative pentru ca la sfârșitul zilei să ai un bilanț bun și starea ta să o percepi ca fiind o stare de bine.