Ne naștem cu o anumită predispoziție pentru fericire.  Definiția în care cred eu e aceea că fericirea este împăcarea cu noi înșine și cu restul lumii, senzația de împlinire și de mulțumire în legătură cu viața noastră, sensul pe care-l dăm noi vieții. 

În mod natural, la unii e ceva mai mare decât la alții. Cercetătorii afirmă că procentul definit genetic contează în proporție de 50% pentru starea de bine subiectivă, 10% este condiționat de circumstanțe, iar 40% este locul de manevră. Adică putem acționa concret pentru a ne crește nivelul. Tema va fi dezbătută pe larg într-un capitol viitor, acum mă refer la una din modalitățile pe care le ai la dispoziție: observația, atenția, respirația. Ar fi minunat dacă ai citi cele trei capitole din nou, atât postările mele, cât și notițele tale din săptămânile 8, 9 și 10. 

Fericirea ține de capacitatea cu care facem față provocărilor, fără încrâncenare. Ține de așteptări, de scenariile noastre din cap, despre mesajele pe care ni le tot spunem și pe care le formulăm: ”atunci când… voi fi fericit/ă” și pe care ar fi de preferat să le ignorăm, concentrându-ne pe ACUM. Ține de presiunea pe care o punem pe noi înșine sau nu, de generozitatea cu care ne observăm eforturile pe care le facem. 

Ține și de optimism, absolut necesar, cu condiția să-i adăugăm realismul. Speranța deșartă este o capcană, putem să cădem foarte ușor și să ne ridicăm extrem de greu dacă spunem ”ajunge doar să crezi”. Eu zic că speranța e o dezamăgire încă necunoscută, dacă doar stai să speri fără să acționezi. Sunt prea puține lucruri care vin de la sine. 

Coeficientul meu înnăscut de optimism a fost foarte scăzut, până când am înțeles care-i faza cu optimismul realist. Mama a avut mereu un fel de înțelegere mai blândă a lucrurilor și chiar mă enerva uneori când îmi spunea că ”va fi bine”. A avut mereu capacitatea de a face față problemelor fără încrâncenare, concentrându-se pe ceea ce era de făcut, luându-le pe rând, fără să dispere. 

Mama are din nou o perioadă foarte grea de sănătate. Operația care i-a fost recomandată, fără a fi complicată, presupune niște riscuri foarte mari. Cu toată boala care a afectat-o – demență senilă în stadiu avansat – spune cu o candoare de invidiat: ”mergem la operație, sigur o să treacă”. Doar că putem avea aceeași conversație, cu absolut aceleași cuvinte în jumătate de oră. Pentru că nu mai ține minte. Iar spitalizarea ar fi cumplită pentru ea.

Cred că adevărata provocare pe care am avut-o eu a fost să concep un instrument care să te ajute să faci față greutăților. Să-ți dai voie să simți emoțiile pe care le ai, să le tratezi cu respect, să observi și apoi să fii conștient/ă că ele sunt pasagere. Caietul fericirii nu e un instrument prin care să fii euforic/ă tot timpul, ci o modalitate în care să vezi viața așa cum e și să fii prezent în ea, alături de tine. E important să vezi realitatea exact așa cum este și să te concentrezi pe ceea ce e încă bine. Încă o mostră de optimism realist care mă caracterizează: ”atâta timp cât se poate și mai rău, înseamnă că acum e bine.”

Ne-am obișnuit să vedem viața prin niște lentile care o deformează: concepte, așteptări și prejudecăți. Ignorăm realitatea de cele mai multe ori, nu de alta, dar luăm foarte în serios gândurile și scenariile pe care ni le facem. Încercăm să ne ascundem ce ceea ce este inconfortabil, ne amuțim fricile, ne amorțim disconfortul în timp ce căutăm doar plăceri superficiale. 

Mindfulness înseamnă ”conștientizare profundă de sine”. Este procesul de observație direcționată către realitate, cu multă fidelitate și compasiune față de noi înșine. Presupune tehnici simple, ușor de aplicat, dar care pot părea dificile până la obținerea disciplinei. Pot să recomand o carte absolut importantă, se găsește în online, o poți descărca gratuit aici: ”Mindfulness in Plain English”. 

Metoda folosită este Vipassana Bhavana și o să dau aici definiția scurtă din carte. 

”Vipassana Bhavana înseamnă cultivarea minții, cu scopul de a vedea într-un mod special care duce la o bună cunoaștere cu discernământ și o înțelegere completă”.   

Sunt multiple forme de meditație și există în toate formele de religie. Unele dintre ele au un scop precis în legătură cu sine sau cu divinitatea. Sunt o formă de dialog cu ceva/ cineva care nu răspunde. În serialul ”Doctor House” era o replică extrem de amuzantă: ”oamenii care vorbesc cu Dumnezeu sunt religioși, dar cei care îl și aud că le răspunde pot fi internați la psihiatrie”. 

Vipassana este o formă foarte simplă și foarte clară. Te aduce mai aproape de tine și de ceea ce contează cu adevărat. Olga este o prietenă care a fost într-o tabără de zece zile de meditație Vipassana și articolul ei ”Eu, Vipassana și 100 de ore de meditație” îți poate clarifica niște lucruri. Poți să începi cu câteva minute, poți să-ți alegi timpul, postura, tipul de meditație. Siteul mindful îți pune la dispoziție o mulțime de articole și chiar un ghid pentru atunci când te vei apuca: Getting Started with Mindfulness. 

Primul contact pe care l-am avut cu meditația a fost în copilărie. Citeam o poveste din ”Zânele din Valea Cerbului”. Nu mai țin minte mai nimic din ea, dar mantra pe care am citit-o acolo mi-a rămas: ”zânover/ binovin/ căslachin” sau, în traducere: ”Zâno Verbino, vin’ că-s la chin”. Fetița din poveste trebuia să rostească vorbele astea și zâna venea să o ajute. Cred că le-am rostit de multe ori, absolut automat, fără să sper în salvarea zânei, doar așa, pentru că-mi făceau bine. După cum ți-am spus, nici când eram mică nu credeam în minuni. Dar era o formă de meditație cu o mantră, aveam eu să aflu mult mai târziu. O să caut cartea, chiar aș vrea să aflu povestea. 

Există o formă de meditație tibetană cu mantra ”Om Mani Padme Hum”, sunt, de fapt, șase silabe și intenția este aceeași, de a cultiva mintea. Fiecare dintre silabe cultivă o anumită calitate: generozitate, etică sau judecată, răbdare, perseverență, cumpătare și înțelepciune. Scopul meditației buddhiste fiind de a dobândi moralitate, concentrare și înțelepciune. 

Vorbim din nou despre valori și puncte forte ale caracterului. Dacă nu ai făcut testul acum două săptămâni, poate ar merita să-l faci acum, sunt detalii în capitolul ”Descrierea personală”. 

Cu siguranță că vei găsi forma cea mai potrivită pentru tine. Fie te va ajuta cartea Venerabilului Henepola Gunaratana (Mindfulness in Plain English) despre care ți-am vorbit mai sus, fie vei găsi alte forme sau modalități. Oricare ar fi ele, îți vor face bine. 

Un text buddhist foarte vechi, Dhammapada, spune: 

“Ceea ce ești acum este rezultatul a ceea ce ai fost. Ceea ce vei fi mâine va fi rezultatul a ceea ce ești acum. Consecințele unei minți dăunătoare te vor urma tot așa cum carul urmează boii care îl trag. Consecințele unei minți purificate te vor urma tot așa cum te urmează umbra ta. Nimeni nu poate face mai mult pentru tine decât mintea ta purificată – niciun părinte, nicio rudă, niciun prieten. O minte disciplinată aduce fericire”.