Există un spațiu între stimul și răspuns, între ceea ce se întâmplă în exteriorul nostru și ceea ce facem noi apoi. Intervalul acesta este destul de mic și mai e și foarte aglomerat. Acolo se află tot felul de idei preconcepute, voci pe care le-am tot auzit cândva și au devenit ale noastre, norme de genul ”se face” sau ”nu se face”. Acolo e vocea ta interioară critică, acolo sunt tot felul de spaime. 

Îți dau un exemplu foarte simplu. Toată lumea face meeting pe Zoom. Aveam de susținut un webinar și mă gândeam să folosesc o altă platformă. Zoom a fost contestat cu privire la siguranță, dar nu asta mă preocupa cel mai tare pe mine – dacă e să fiu sinceră cu mine și cu tine, cele mai multe dintre materialele pe care le produc sunt publice – nici măcar faptul că nu e cea mai stabilă platformă online, că se cam înghesuie lumea acolo, ci aș fi vrut așa, ceva mai special. Și am dat de o chestie care se cheamă Mikogo. Îmi plăcea și numele, pentru mine contează. Ei bine, m-am băgat acolo, dar nu am reușit să-i dibui la timp toate funcționalitățile și m-am întors pe Zoom. În ce măsură decizia mea de a testa Mikogo era una rațională? Într-o foarte mică măsură, mi se părea mult mai atractivă pentru că era diferită. Observ că am această preocupare de multe ori. 

Ceea ce ți-am povestit e un exemplu simplu despre cum am făcut eu o alegere. Pe parcursul unei zile sunt nenumărate. Pentru că fiecare lucru pe care îl facem vine în urma unei decizii pe care o luăm, rațională sau irațională. De multe ori nu suntem pregătiți să ”auzim” toată cacofonia. Acționăm impulsiv sau venim cu explicații de genul ”așa am simțit să fac”. De parcă simțirea aceea mă absolvă în cazul în care o dau în bară. Care era primul gând? Vreau să fie ceva diferit. Care era gândul din spate? Vreau ca ceilalți să vadă că sunt diferită. 

Victor Frankl  spune:

”Între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu stă puterea noastră de a alege cum răspundem. În răspunsul nostru stă abilitatea de a crește și libertatea noastră.”  

Poți comanda aici ”Omul în căutarea sensului vieții”.

În perioada în care s-a declanșat pandemia cu CoronaVirus, chiar la început, toată avalanșa de știri negative care năvălea peste noi pe toate canalele ne-a făcut să trăim într-o furtună de emoții: frică de boală sau de ceea ce va urma, furie pentru că libertatea de mișcare era restricționată, sentiment anticipativ sau real de pierdere, durere. Am experimentat cu toții asta. Unii au reușit să accepte mai ușor emoțiile și să le lase să se manifeste, alții nu le-au conștientizat.  Dacă e să fi fost și ceva bun în ceea ce s-a întâmplat, a fost tocmai această posibilitate pe care am avut-o de a observa mai bine ce e cu noi. 

Tot Frankl vorbește despre ”optimismul tragic”, despre un soi de optimism pe care îl poți avea în ciuda tragediei prin care treci. Pandemia a fost (oare pot spune ”a fost?”) un eveniment traumatic. S-a vorbit mult despre trauma colectivă și despre cum vom gestiona toate situațiile care vor decurge din asta. E important de știut că pentru unii a fost vorba chiar de întâmplări dureroase, sunt oameni care au pierdut ființe dragi. Cum ne revenim în ciuda a ceea ce se întâmplă? Cum mergem mai departe? Mă întorc la discuția despre sens, despre sensul pe care îl dăm fiecare dintre noi existenței noastre. Articolul poate fi citit aici: S27 Sensul.

Gândul din spate 

Recunosc că de cele mai multe ori am abilitatea de a ”auzi” gândul care mă îndeamnă la ceva. Spun de cele mai multe ori și nu întotdeauna, pentru că e important să fiu onestă cu tine și cu mine. Dacă nu reușesc să fac asta la timp, mă întorc și verific de ce am ales să fac ceva anume, cam cum ți-am dat exemplul de la început cu Mikogo. 

E cu atât mai importantă abilitatea asta acum, cu cât există riscul să ne simțim prizonieri în contextul actual. Lumea s-a oprit relativ, urmează ceva măsuri de relaxare, dar suntem în plină era Covid. Ne referim la lumea de dinainte ca PreCovid. Din momentul în care vor se vor ridica din restricții, vom putea face ceva mai multe lucruri fața de cele pe care le făceam înainte, dar nu va fi cum a fost. Poate că ăsta e lucrul cel mai greu de acceptat. Și faptul că habar nu are nimeni ce va fi mai încolo. 

Au fost ceva tendințe de popularizare a mesajului ”totul va fi bine”. Sună puțin prea optimist după gustul meu, dar ține și aici de înțelegerea termenului. Nu știm cum va fi, sigur va fi diferit, poate că pentru puțin timp, poate că pentru mai mult. Orice scenariu încercăm să încropim e sortit să aștepte până când vom vedea cum va fi. I-am auzit pe mulți concentrându-se pe ce NU pot face acum. Mie mi-e mai utilă formularea ”cu toate că… , pot să …” .  Decid să folosesc timpul prezent și să spun: Totul este bine. Cât de cât

Nu pot merge la mare/ munte/ vacanță ar putea deveni deși nu pot merge la mare/ munte/ vacanță cum mergeam, unde aș putea merge și ce aș putea face astfel încât să fiu mai bine? 

Ce pot face? Cu ce pot ajuta? 

Această concentrare pe ceea ce mi-e interzis este cam păguboasă, ar fi mai utilă o variantă de genul ce pot face, chiar dacă…? Sigur că suntem foarte interesați de binele nostru și este important să ne îndeplinim cea mai importantă sarcină pe care o avem, aceea de a avea grijă de noi înșine, cu condiția de a înțelege ce înseamnă această grijă, ce înseamnă prosperitate, ce înseamnă BINE. 

Prima săptămână a lunii mai este dedicată sănătății mentale. Recunosc că eu o asimilez cu fericirea. Am fost bucuroasă că am lansat chiar în această săptămână un eBook GRATUIT care vine cu câteva teme despre cum să fim sănătoși la cap și fericiți. E un fel de ghid de prim ajutor, sunt doar câteva elemente de bază, dacă vrei să obții rezultate care să dureze, ai nevoie de Caietul Fericirii. 

A fost esențial să concep materialul pentru a mă simți cumva mai aproape de cei care mă citesc și de a simți și mai mult că ajut cu ceva. Dacă un singur om e puțin mai bine după ce citește textul, tot consider că a meritat. Faptul că la numai o zi după ce l-am lansat am început să primesc mesaje de mulțumire mă face și mai fericită. 

Pe Sonja Lyubomirsky am menționat-o chiar la începutul acestor articole. Ea este doctor în psihologie la Universitatea California și testul cu privire la fericirea subiectivă este conceput de ea. În România a apărut  ”Cum să fii fericit”,  o colecție cuprinzătoare de detalii cu privire la mecanisme și acțiuni, pe care le poți croi pe măsura ta. Comandă pe Libris ”Cum să fii fericit” . Sonja Lyubomirky a fost invitată într-un podacast susținut de către The Economist unde vorbește despre imunitate și generozitate. Ea apare la minutul 17. Subiectul ține și de izolare și de starea pe care o putem avea de însingurare (loneliness): Podcast cu Sonja Lyubomirsky

Mai sunt doar patru săptămâni în care voi publica texte care detaliază subiectele din Caietul Fericirii. Am pornit acum mai bine de un an, în martie 2019, când am lansat caietul de Ziua Internațională a Fericirii. Timp de 45 de săptămâni am scris săptămânal câte un text, apoi starea mea de sănătate m-a obligat să amân puțin. A fost nevoie să mă confrunt cu un sentiment puternic de vinovăție pe care l-am avut, am promis ceva și nu m-am mai putut ține de cuvânt. Am stat apoi și m-am gândit că vei avea răbdare. Sau că poate nu ai luat caietul chiar din prima săptămână. Mai întâi m-am gândit la tine, e adevărat, fac deseori asta. Apoi m-am gândit la mine și mi-am dat voie să-mi iau niște timp să mă fac mai bine. Pentru că grija față de mine contează enorm, doar dacă eu sunt bine pot contribui la starea de bine a celor din jurul meu. Și iată că am revenit. 

Articolele care vor urma, în număr de cinci, vor fi din ce în ce mai scurte și va conta să-ți aduci aminte de lucruri pe care le-ai aflat despre tine în toată această perioadă. Poate că va fi nevoie să recitești vreun subiect. Ele vor rămâne în online până când va apărea cartea în care vor fi publicate. 

În newsletterul pe care îl trimit încep cu declarația: ”eu scriu, tu citești, noi suntem bine”. Atât cât se poate în circumstanțele în care ne aflăm. Ideea e ce facem să fim bine în condițiile date. 

Închei tot cu un citat din Viktor Frankl: 

”Ca profesor în două domenii, în neurologie și psihoterapie, sunt pe deplin conștient de măsura în care omul este supus condițiilor biologice, psihologice și sociale. Dar, pe lângă faptul că sunt profesor în aceste două domenii, sunt și supraviețuitor a patru lagăre – lagăre de concentrare adică – și în această calitate pot să dau mărturie despre gradul neașteptat de mare în care omul poate să sfideze și să înfrunte chiar și cele mai rele condiții imaginabile.” 

Suntem ceea ce suntem, ceea ce facem, dincolo de provocări. Să fim bine.